UpGrade #4: Ce își dorește mediul de afaceri de la sistemul educațional?

Banner upgrade 4

Care este cea mai eficienta metodă să realizezi schimbări sau să generezi noi idei: identifici oamenii cu inițiativă (m-aș avânta să spun chiar liderii) și îi coalizezi pentru o cauză concretă.

UpGrade în educație a apărut din dorința de a schimba fața educației. Nu vrem să îi facem un lifting facial sau să-i injectăm niște botox. Acestea sunt soluții temporare care se adresează doar consecințelor, dar nici într-un caz cauzelor. Și cu toții știm că sunt eficiente pe termen mult prea scurt.

Astfel, fiecare lifting se face cu investiții financiare care nu sunt sustenabile pe termen lung și ne întorc la aceeași problemă, fără a genera viziuni noi.

Schimbările în educație trebuie să fie creative și să aducă la aceeași masă oameni din domenii diferite, care sunt capabili să genereze idei revoluționare și curajoase, prin intermediul cărora să rezulte proiecte eficiente de relansare a unui sistem muribund. Câtă vreme vom face reforme pornind de la probleme singulare, fără să le încadrăm un context, fața invățământului nostru va rămâne aceeași.

În momentul de față, Moldova este în pragul falimentului unui sistem educațional aflat de multă vreme în chinuri.

Este deja o realitate că ceea ce produce sistemul educațional are foarte rar tangențe cu ce necesități există pe piața muncii și comptențele acumulate ale absolvenților nu satisfac angajatorii.

Problema comună pe care o evidențiază oamenii de afaceri este faptul că aceștia sunt nevoiți de cele mai multe ori să investească în formarea noilor angajați, când ar fi mult mai simplu ca sistemul educațional să își facă treaba așa cum trebuie și atunci productivitatea ar fi mai mare. Și poate și salariul ar fi mare, dacă angajatorul și-ar reduce efortul finaciar legat de formarea acestor tineri.

Mediul de afaceri este la moment cel mai interesat să se implice în schimbările din educație. Politicile de educație non-formală sunt eficiente, dar nu sunt larg accesibile. Oricât ne-am dori sa credem că educația non-formală ne val slava, deocamdata numărul cel mai mare al absolvenților nu are puterea financiară de a trece prin educație non formală.

Ce: La Upgrade#4 vă invităm să discutăm despre ce are nevoie mediul de afaceri de la sistemul educațional, cum putem să aducem aceste nevoi pe bancile școlilor și cum putem implica mediul de afaceri în reforma sistemului.

Cine: uskov

Ruslan Uskov –  licențiat în Drept. Managing Partner al Brodsky Uskov Looper Reed & Partners. A introdus dreptul corporativ in Republica Moldova, reușind să dezvolte cea mai puternică firma de consultanță din Moldova.

Este o figura carismatică, implicat în diverse acțiuni de filantropie, cu opinii puternice și foarte activ în viața culturală.

Mici curiozități:

  • susține prezentări în diferite proiecte de dezvoltare personală si profesională, fiind implicat activ în proiectul inițiat de Ambasada Marii Britanii din Moldova – Școala tinerilor lideri
  • ține cursuri de drept corporativ la Universitatea din Moldova
  • fondatorul clubului underground Black Elephant
  • producator al filmului Patul lui Procust (2000)
  • când a fost mic îi plăceau caii, şi își dorea să ajungă polițist-călare
  • inițiatorul primei plângeri colective din Moldova, semnată de 500 de oameni, împotriva Moldova-Gaz
  • susţine că: în drumul spre succes, nu trebuie să îți pierzi principiile morale

Sistemul educațional din Moldova are câteva probleme de bază:
1. este foarte strict și bazat pe oferirea de informații teoretice, fără a aplica cunoștințele predate
2. sistemul nu permite o reprofilare rapidă și eficientă
există prea mulți absolvenți și prea puține locuri de muncă
3. Consideră că schimbările încep de la cap. Și responsabilitatea ministerului este cea mai importantă.

pro_logoUnde: Academia Prospera, str. Căpriana nr. 50, în cadrul ASEM, blocul C

Când: 4 semptembrie, 2014. ora18:00

Cum: după principiul de bază al comunității, prin care fiecare membru contribuie cu resurse proprii, contribuția binevenită este de 40 lei.

Pentru o mai bună desfășurare e evenimentului vă rugăm să completați formularul de înscriere aici :

Pentru mai multe detalii despre evniment, accesați pagina evenimentului
UpGrade în educație #4: Ce își dorește mediul de afaceri de la sistemul educațional
În caz că nu veţi putea participa, vă rugăm să ne informaţi din timp.

Vă aşteptăm la întâlnirea UpGrade în Educaţie #4.

 

http://www.upgradeineducatie.com

upgradeineducatie@gmail.com

+373 79092969 / +373 69628286

https://www.facebook.com/UpGradeinEducatie

Advertisements

Upgrade în educaţie #2: Educaţia conştientă – între prejudecăţi şi realitate.

cropped-banner-14.jpg

Ce:

Vă invităm la a doua întâlnire UpGrade în Educație unde vom discuta despre ce inseamnă educație conștientă, ce trebuie să facem cu noi înșine și cu cei din jur pentru a educa o generație sănătoasă din punct de vedere emoțional..

Informația la care avem acces este foarte vastă și este dificil să discernem între cea relevantă de restul infomațiilor.

Realitatea ne arata ca vechile modele si paradigme nu mai functioneaza. Intuitia ne spune asta, insa presiunea sociala ne determina sa inhibam ceea ce simtim. Oamenii sunt fiinte empatice si relationeaza cel mai adecvat si benefic doar prin „intelepciunea emotionala”. Bruiati de societatea in care traim si de presiunea sociala, am uitat ca emotiile de fapt ne definesc ca fiinte sociale. Si am uitat sa ne iubim copiii asa cum sunt, nu asa cum vrem noi sa fie.

Când vorbim de educație conștientă, în capul nostru se activează foarte multe idei și prejudecați.

Credem că ne educăm copiii conștient, ca ne comportam cu elevii noștri constient și că noi suntem conștienți de cine suntem noi și ce ne dorim de la viață.

Oare este chiar așa?

Unde: Biblioteca B.P. Hașdeu, str. Ștefan cel Mare 148

Când: 22 iulie, ora 18:00

Gazde: Adriana Boroș și Polina Hapco, fondatoarele Clubului Părinților Conștienți http://www.parinticonstienti.com/

 

Cum: după principiul de bază al comunității, prin care fiecare membru contribuie cu resurse proprii, contribuția binevenită este de 40 lei.

Pentru o mai bună desfășurare e evenimentului vă rugăm să completați formularul de înscriere aici:

 

În caz că nu veţi putea participa, vă rugăm să ne informaţi din timp.

Vă aşteptăm la întâlnirea UpGrade în Educaţie #2.

 

http://www.upgradeineducatie.com

upgradeineducatie@gmail.com

+373 79092969 / +373 69628286

https://www.facebook.com/UpGradeinEducatie