Ce am descoperit la A Doua neConferinţă UpGrade în Educaţie

La a Doua neConferinţă UpGrade în Educaţie, din 24 octombrie, am făcut mai multe descoperiri, fiecare interesantă, provocatoare şi inspiraţională în felul său. Ţin să le împărtăşesc cu voi:

P1310566Violeta Branişte, învăţătoare de 31 de ani la Hârtopul Mare, Criuleni, care nu renunţă să caute, să schimbe, să înveţe. Mi-a spus că se străduieşte mult să aducă schimbarea în şcoală şi că îi este greu cu mulţi dintre colegi, părinţi, dar se bucură că din când în când câte un coleg îi spune: “Ştii, ai avut dreptate atunci”. Iar la final, dna Braniște mi-a spus că pleacă de la neConferință cu idei de lucru pe doi ani înainte.

Elena Mocanu, învățatoare, proaspătă absolventă de pedagogie, care în acest an are prima promoție de copii și care mi-a spus că nu vrea să ajungă ca unii dintre colegii ei care spun mereu ”Of, copii ăștia. Of, munca asta. M-am săturat. Nu mai vreau să vin la școală.”. Deocamdată, spune Elena, parcă în fiecare duminică îmi doresc să merg a doua zi la școală, iar părinților le-am spus la prima ședință că despre rezultate încă nu vă pot spune mare lucru, noiIMG_8630 acum de abia semănăm semințe, iar ele vor încolți mai târziu. Nu știu cum să fac, să găsesc echilibrul, mi-a mai spus Elena. Regula zice că în primele luni de școala lecția trebuie să dureze 35 minute și să nu dai teme pentru acasă și să faci mai mult jocuri, pentru că e proces de adaptare la școală, dar conform programei nu reușesc să-i învăț pe toți a scrie în 35 de minute, fără să le dau teme. Cum să găsesc acest echilibru încă nu știu.

Tamara Curtescu-Marinciuc, profesoară de matematică, preşedinte  al Asociaţiei Obşteşti ,,ICAR” pentru copii dotaţi cu aptitudini la matematică și şefă de direcţie la Direcţia generală educaţie, tineret şi sport Chişinău care ştie să înveţe din propriile greşeli şi are deschiderea de a împărtăşi această experienţă şi cu ceilalţi. Ne-a povestit cum în peste 20 de ani de muncă la Centrul ICAR a înţeles că nu medaliile şi diplomele îi motivează pe copii, ci oportunităţile de a-şi pune în valoare personalitatea, că nu accentul pe greşeală îi ajută să fie mai buni, ci încurajarea şi sprijinul, că talentul şi excelenţa pot fi oriunde, de aceea e bine să oferi şansa de a încerca tuturor celor interesaţi şi nu doar celor ce dau “semne” de excelenţă.

Am mai descoperit că suntem mai mulţi cei care simţim nevoia de mai multă libertate în educaţie. Cu dna Tamara Curtescu-Marinciuc şi Cristina Lisii de la MiLab am căzut de acord că programa şcoalară e necesară pentru cei care simt nevoia unui reper, dar cei care ştiu ce vor au dreptul la mai multă libertate în a alege ce învaţă şi cum învaţă. Ar fi bine să fie mult mai uşor să creăm alternative educaţionale, să nu fim constrănşi de rigorile unei curricule, a unor examene standart, să fie mai puţină birocraţie şi mai multă deschidere pentru alternativele educaţionale şi chiar să fie încurajate. Tot în această discuţie am fost deacord cu Cristina Lisii care spunea că nu putem cere Ministerului să renunţe la monopol în educaţie, acest monopol se va risipi de la sine dacă vor apărea şi alţi poli de iniţiativă, cum ar fi UpGrade în Educaţie. Ţine de fiecare dintre noi să ne asumăm schimbarea pe care ne-o dorim.

P1310576Am cunoscut-o cu plăcere şi pe Rodica Boguş, profesoară de limba şi literatura română la Orhei, de 4 ani, dirigintă în acest an la clasa a 5-a, pe care am simţit-o dornică de a împărtăşi şi învăţa experienţe despre relaţionare, despre capacitatea noastră de a ne înţelege şi accepta pe noi şi de a-i înţelege şi accepta pe alţii. Mi-a plăcut că a venit să caute răspunsuri, oferind mai întâi propriile ei soluţii pe care le aplică cu părinţii şi elevii.

A fost o bucurie să comunic cu Pavel Cerbuşcă, vice-director la Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, pedagog cu vocaţie şi viziune, care înţelege atât de limpede de ce şcoala nu este doar un loc de muncă pentru profesori, ci mai întâi de toate un mediu care oferă servicii educaţionale, pornind de la nevoile copiilor. Şi ştie cum să facă acest lucru. Iar următoarea întâlnire UpGrade în Educaţie va fi pe tema propusă de dumnealui – Şcoala Altfel. Cum construim o şcoală pentru elev, pornind de la elev.

IMG_8601I-am descoperit şi pe tinerii de la Liceul Academiei de Științe, Cătălina, Anastasia, Petru, Alexandru, încrezători, responsabili și pozitivi. Sper că și pentru ei experiența de la neConferință a fost o descoperire. Mi-au plăcut observațiile lor făcute atunci când la fianlul întâlnirii răspundeam la întrebarea: Ce vom face din cele învățate la neConferință? Alexandru spunea că de acum încolo nu va mai da atât de multă importanță notelor, iar Petru spunea că a înțeles că atunci când vrei să faci ceva, poți pur și simplu să faci, nu ai nevoie de aprobarea nimănui. Și mai spunea Petru că profesorii ar trebui să discute mai mult cu elevii, lecțiile nu sunt interesante când vorbește doar profesorul, să ne întrebe ce știm, ce ne interesează, așa relația noastră ar fi mai interesantă.

L-am mai descoperit pe Mihai Calestru de la Asociația Internațională pentru Educație, preocupat de lipsa profesorilor tineri în școli, dar și a bărbaților. Copiii trec 12 ani prin școală fără să aibă suficiente modele masculine. Iar pentru profesorii tineri, care caută oportunități și în afara școlii, sistemul ar fi bine să fie mai flexibil și mai deschis, chiar dacă aceștia sunt dispuși să lucreze doar cu jumătate de normă în școală, ei ar putea fi catalizatori ai comunității în ansamblu, inițiând proiecte de dezvoltare. Şi astfel am ajuns la ideea că o şcoală poate fi un mediu de învăţare pentru întreaga comunitate, nu doar pentru copii, poate fi locul în care, în diverse contexte, se întâlnesc toate generaţiile şi fac transfer de experienţă şi opinii. De exemplu, sala de sport dintr-o şcoală ar putea fi deschisă, după ore, pentru toată comunitatea.

P1310571Am mai descoperit energia Laurenției Filipschi de la Junior Achievement, deschiderea şi hotărârea Zinaidei Soroceanu de la Applied Scholastics, căldura Ludmilei Adamciuc de la AIESEC, optimismul şi interesul pentru educaţie a Angelei Rotaru de la FISC (da, FISC, nu am greşit), curiozitatea Anei Perciun, o mamă conştientă şi interesul Tatianei Chihai, educatoare la Mileştii-Mici, umorul lui Iosif Moldovan de la CIDDC, spiritul de cooperare a Svetlanei Dieva, datorită căreia am descoperit cum e să primeşti flori de la o profesoară.

Toţi ei, plus cei pe care i-am revăzut cu plăcere la neConferinţă, sunt oameni pe care aş vrea să-i văd mai des, la întâlnirile UpGrade ce vor urma şi nu numai. Pentru că UpGrade în Educaţie înseamnă mai întâi de toate oameni care te inspiră prin ceea ce sunt, îţi dau încredere prin ceea ce fac şi te provoacă cu felul lor de a pune întrebări. Iar neConferinţa este o ocazie de a cunoaşte astfel de oameni.

Pentru voi cum a fost A Doua neConferinţă UpGrade în Educaţie? Ce oameni şi idei aţi descoperit?

Advertisements

Cum multiplicăm bunele practici din educaţie

Vino la a DOUA NeConferinţă Upgrade în Educaţie!

Să aflăm împreună care sunt bunele practici din educaţia din Moldova şi cum le putem multiplica.

Știm că în Moldova există oameni creativi și proiecte inovative care pot transforma educația din țara noastră în una modernă, pe măsura așteptărilor fiecăruia dintre noi. Preocuparea noastră este cum să facem ca aceste proiecte să se transforme din întâmplări frumoase, în stări de normalitate. Avem convingerea că răspunsurile la această întrebare se găsesc în fiecare dintre noi, iar împreună putem produce soluții eficiente. De aceea organizăm acest eveniment în care fiecare poate veni atât cu întrebări, cât și cu răspunsuri. În cadrul neConferinței UpGrade în Educație fiecare dintre noi poate propune spre discuție subiectele care îl preocupă legate de tema ediției. Discuțiile se organizează în Ateliere. Iar participanții își aleg atelierul în funcție de interes și pot circula între ateliere.

Când: 24 octombrie, ora 10:00

Unde: Biblioteca Municipală B.P. Haşdeu, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 148

De ce să participi?

  • pentru că eşti pasionat de educaţie şi vrei să contribui la schimbarea ei
  • ai un proiect care merită să fie văzut, ai nevoie de colaborare sau suport
  • vrei să te conectezi cu ceilalţi oameni din educaţie
  • vrei să dezbaţi propriile subiecte de interes şi să generezi soluţii împreună cu ceilalţi
  • vrei să participi activ la o experienţă colectivă într-un spaţiu non-formal
  • vrei să afli şi să experimentezi ce înseamnă un eveniment open space
  • ai o idee de atelier şi vrei să o împărtăşeşti cu ceilalţi
  • vrei să faci parte din prima comunitate de învăţare în educație din Moldova
  • vrei să transformi educaţia din Moldova

NeConferința UpGrade în Educție este un concept de coagulare a ideilor și are ca scop crearea unui spațiu informal de discuții care să implice toți participanții la eveniment, în vederea găsirii unor soluții concrete legate de întrebarea: Cum putem multiplica bunele practici din educaţie?

Dacă aveţi idei de ateliere de discuţii sau proiecte care doriţi să capete vizibilitate, puteți să ne scrieți la adersa de email: upgradeineducatie@gamil.com sau puteți propune o temă de discuţie chiar în timpul neconferinţei.

Având în vedere că acest eveniment are loc cu suportul comunității, contibuția binevenită este de 100 lei/persoană.

Pentru înscrieri, completați formularul.

Pentru detalii ne puteți contacta la 069992323 sau upgradeineducatie@gamil.com.

Ce este UpGrade în Educaţie?

UpGrade în Educație este o comunitate de practică și învățare a inovatorilor în educație din Republica Moldova.

Noi credem că 1+1 e mai mult decât 2, pentru că în interacţiunile dintre oameni, nu doar se întâlnesc idei, dar se nasc şi idei noi. Cu cât mai mulţi oameni relaţionează între ei, cu atât mai multe şi mai valoroase sunt ideile care se nasc. Suntem convinşi că în Moldova sunt idei inovatoare ce pot schimba faţa educaţiei, sunt proiecte şi iniţiative care deja fac paşi importanţi spre transformare şi oameni care înţeleg cu adevărat care este rostul educaţiei. Vrem ca UpGrade în Educaţie să fie pentru aceşti oameni şi proiectele lor un teren fertil pentru dezvoltare, unde pot găsi resurse de calitate, relaţii ce inspiră şi energie pentru creştere. Ne propunem ca aceşti oameni să fie cei care dau tonul în educaţia din Moldova, iar proiectele lor să fie regula, nu excepţia.

Dacă vrei să vezi cum a fost la Prima Neconferinţă UpGrade în educaţie, accesează linkul: https://upgradeineducatie.com/tag/prima-neconferinta/

Detalii despre open space technology: http://www.openspaceworld.com/users_guide.htm)