Cine vine la neConferință

neConferința are o structură simplă și eficientă care să ne ajute să identificăm cât mai multe soluții creative legate de ce înseamna pentru participanți UpGrade în educație. Ascultând nevoile tuturor actorilor implicați în educație și identificând proiecte de succes atât de diverse cum vă propunem noi, putem să inițiem discuții concrete, să analizăm situația cât mai aproape de realitate și să înțelegem ceea ce se întâmplă în sistemul educațional și mai ales să identificăm oamenii care își doresc cu adevărat să participe la o schimbare atât de necesară.

Panelul dedicat viziunilor în educație aduce împreună 6 reprezentanți și beneficiari direcți ai educației.

dan mocanu1. Dan Mocanu, președintele Consiliului Național al Elevilor, elev la Liceul Teoretic ”Spiru Haret”din Chișinău care va vorbi despre nevoile elevilor întrr-un sistem educațional rigid comparativ cu dezvoltarea socială.

 

 

 

adry polina

2. Adriana Boros și Polina Hapco, psihologi, părinți, fondatorarele Clubului Părinților Conștienți vor vorbi despre cât de greu e să schimbi percepția părinților despre educație. În materie de educație fiecare părinte se crede expert, dar cât de adevărat este acest lucru?

Dar, după cum ne place nouă să spunem, creșterea și educarea unui copil este cel mai provocator proiect de dezvoltare personală la care vom participa vreodată în această viață.

 

victoria bolocan 3. Viorica Bolocan, profesoară de limba și literatura română de 41 de ani, grad didactic superior, dr. în pedagogie, director-adjunct la Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Chișinău, formator național, co-autor curriculă, autor de manuale și ghiduri didactice.

Aceasta va reprezenta viziunea dascălului de care depind generații întregi de copii și maturi și va vorbi despre cât este de greu să te confrunți cu vechile mentalități legate de educație.

”Educația  e cel mai frumos lucru și trebuie să devină problemă de stat, dacă ne preocupă viitorul.”

dascal4. Liviu Dascăl, fondatorul și directorul Liceului Teoretic Waldorf din Chișinău, este un pioner al educației
alternative. Este unul dintre primii oameni care au înțeles necesitatea existenței unor opțiuni cât mai variate în tipul de educație pentru care optăm. Acesta va vorbi despre libertate în educație și demonopolizarea educației.

 

onofrei5. Liliana Nicolăescu-Onofrei, vice-mistru în Ministerul Educației din Republica Moldova.

Ministerul Educație este vârful piramidei sistemului educațional clasic și reprezintă acea stuctură cu drept decizional asupra majorității aspectelor legate de educație. Poziția ministerului vis-a-vis de problemele sistemului pe care îl reprezintă, despre necesitatea de inovație și mai ales despre pași concreți care s-au făcut sau sunt planificați, ne va vorbi doamna Nicolăescu-Onofrei.

uskov6. Ruslan Uskov, om de afaceri, Compania “Brodsky Uskov Looper Reed & Partners” – una dintre cele mai notorii companii juridice şi de consulting din Republica Moldova. Mediul de afaceri este beneficiarul direct al sistemului educațional și este cel care poate face portretul real al tânărului absolvent și viitor angajat. Ruslan Uskov va încerca să ne răspundă la întrebări ca: Ce le lipsește absolvenților de astăzi, ce așteptări au angajatorii, cum ar funcționa o colaborare mai strânsă între mediul de afaceri și sistemul educațional, etc

Panelul dedicat prezentării câtorva proiecte de succes în educație, adresate atât copiilor, cât și adulților, ne dorim să fie acel panel inspirațional prin care să ne bucurăm de inițiative care deja funcționează, să ne ajute să identificăm și alte proiecte de succes care funcționează și schimbă viziuni și mai ales să genereze idei noi, asocieri noi și să evidențieze acea inițiativă pe care toți o avem.

Cele 6 proiecte de succes sunt:

Alexandru-Bordea

1. Evenda. Organizează traininguri, seminare, conferințe și evenimente business din 2010. Are la activ peste 6000 de clienți și companii din TOP 10 din Republica Moldova. Tematicile evenimentelor sunt atât cele de dezvoltare profesională cât și personală. Mai multe despre speakerii de renume invitați de Evenda puteți gasi aici.

 

ana2. Restart în educație este acea comunitate de practică și învățare a inovatorilor în educație din România. Aceștia își propun să pornească o mişcare a oamenilor care pun umărul şi în România la transformarea educaţiei şi nu mai aşteaptă soluţii de la alții. Ne dorim să fim un mediul fertil pentru cei care lucrează în educație, astfel încât să aibă acces la resurse de calitate, să învețe unii de la ceilalți, să creeze relații puternice dincolo de zona lor de comfort și să lucreze împreună pentru a construi educația la care visează.

Ana Răducanu ne va povesti cum funcționează această comunitate în România și cum s-a dezvoltat în cei 2 ani care au trecut de la înființare.

scoala de jurnalism

 

3. Școala de Studii Avansate în Jurnalism este prima instituție de acest gen în Republica Moldova. Lansată în 2006 ca proiect (pilot) al Centrului pentru Jurnalism Independent, Școala de Jurnalism a devenit între timp o instituție acreditată de Ministerul Educației, cu peste 100 de absolvenți la activ, majoritatea dintre ei regăsindu-se în instituții de presă, iar unii – în domeniul comunicării și al cercetării mass-media. Scopul școlii este de a educa o nouăgenerație de jurnaliști universali, cu abilități tehnice diverse și cu o conștiință etică dezvoltată. Cursurile durează  zece  luni şi sunt predate de instructori calificați în domeniu, jurnaliști cu experiență și renume în RepublicaMoldova. Astfel, de când a apărut SSAJ, mass-media din Republica Moldova au devenit mai profesioniste, mai echidistante și mai deschise spre subiecte de interes public.


gradinita parintilor4. Grădinița părinților. 
Un Centru de Zi organizat de părinți pentru copiii lor, bazat pe fundamentele pedagogiei Waldorf. Ideea este foarte simplă și foarte întâlnită mai ales peste ocean. Zece familii s-au adunat, au închiriat un spațiu bine dotat, au angajat un pedagog profesionist, au întocmit un meniu alimentar și voilà!

 

hasdeu5. Biblioteca Hașdeu, care este și gazda acestui eveniment, va prezenta proiectele alternative ale bibliotecii, dedicate atât copiilor, cât și adulților.

 

 

cocosul rosu6. Cocoșul Roșu este o comunitate care promovează proiectele culturale ce valorifică, transformă, revigorează sau conservează valorile naționale. Cocoșul Roșu încurajează dialogul cultural organizând activități pentru artiști, dar și pentru copii. Este un atelier independent al unei echipe de artişti – manageri culturali, care explorează arta contemporană ca mijloc de transformare personală, profesională şi socială.

 

De la ora 15.00 vor începe atelierele pe subiecte propuse de participanți. Deja au fost propuse următoarele ateliere:

  • Efectul migraţiei asupra copiilor – inițiator Daniela Terzi-Barbă Roşie
  • Proiecte și activități non-curriculare în școlile din mediul rural – Elena Scutaru și Tatiana Drăguțan
  • E posibilă educația fără pedepse/recompense? – Adriana Boros și Polina Hapco
  • Cum putem atenua influența nefastă a profesorilor asupra copiilor – Gholamali Mohammadifard
  • Educaţie formală vs non-formală. Avantaje și dezavantaje – Victoria Coroban
  • Discriminarea pe baza plăților informale în sistemul educațional – Veronica Vition
  • Educația la domiciliu (homeschooling) și pentru copiii sănătoși – Ala Stîrcu și Vitalie Bugaian
  • Cum se pot crea relații de parteneriat între părinți și administrația grădinițelor – Diana Mihuță
  • Cum funcționează Şcoala de autor ”Sergiu Mocanu” – Sergiu Mocanu

Dacă ai și tu o idee, o poți propune chiar la neConferință până la ora 13.00.

Și mai sunt vreo 70 de participanți care și-au anunțat prezența, reprezentanți ai diverse organizații, profesori din școli și universități, părinți, studenți, jurnaliști.

 

Acum că v-am intrigat, haideți să construim împreună această comunitate și să generăm idei care să propulseze inițiative concrete!

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s